Ne aflăm într-o a șasea extincție în masă? Ce înseamnă asta, de fapt

Întrebarea aceasta necesită nu doar măsurători ale ratei de pierdere a speciilor, ci și o gândire serioasă la ce este o extincție în masă.

Pământul pierde specii mult mai repede decât în mod normal sau decât evoluează altele noi. Rata de pierdere poate fi cea mai rapidă de la urma asteroidului care a pus capăt domniei dinozaurilor, acum 65 de milioane de ani. Acest lucru i-a determinat pe unii oameni de știință să susțină că suntem într-o extincție în masă; alții au dat înapoi, iar dezbaterea durează de cel puțin trei decenii.

Profesorul Alisa Bokulich de la Universitatea din Boston a folosit pandemia pentru a convoca întâlniri pe Zoom, pentru a analiza această întrebare, printre alte probleme importante din filosofia științei.

Extincția în masă, probabilă curând

Rezultatele au fost acum acceptate pentru publicare, iar autorii confirmă că întrebarea nu se pretează la răspunsuri simple. Cu toate acestea, în general, autorii concluzionează că nu suntem într-o extincție în masă. Asta nu înseamnă, totuși, că nu suntem în pericol să ajungem la una în curând.

Un obstacol major în a răspunde la întrebare este că nu există o definiție universal acceptată a extincției în masă. Cinci evenimente sunt recunoscute ca întrunind criteriile, la sfârșitul perioadelor Ordovician, Permian, Triasic și Cretacic și în timpul Devonianului.

Cu toate acestea, un alt eveniment – sau posibil două – cu puțin timp înainte de extincția de la sfârșitul Permianului ar fi putut să fi văzut dispariția unei proporții mai mari din speciile Pământului decât patru dintre acestea. În ciuda rugăminților unor paleontologi, acest eveniment nu este în prezent clasificat drept extincție în masă. Un alt candidat a apărut înainte ca viața multicelulară să apară. Neclaritatea înregistrărilor fosile împiedică încercările de a estima gravitatea fiecăruia dintre aceste evenimente.

În absența unui acord cu privire la ceea ce este nevoie pentru a transforma un eveniment într-o extincție în masă, Bokulich și coautorii iau în considerare definițiile istorice și de ce unele evenimente au primit clasificarea, iar altele, până acum, nu. Apoi, ei iau în considerare condițiile moderne, în aceeași lumină.

O parte a dezacordului se datorează faptului că biologii conservatori și paleontologii privesc disparițiile în mod diferit. Biologii și ecologiștii numără pierderea fiecărei specii în parte, deoarece odată dispărute, nu le vom mai vedea. Pe de altă parte, extincțiile antice au ca unitate de măsură pierderea unui întreg gen. Fiind singurii membri supraviețuitori ai genului Homo, diferența poate să nu fie aplicabilă nouă, dar Bokulich dă exemplul Pantherei, ai cărei membri supraviețuitori includ lei, tigri, jaguari și două specii de leoparzi. Toate cele cinci ar trebui să dispară înainte ca un paleontolog să le numere.

Ratele de dispariție se accelerează, așa că s-ar putea argumenta că vom fi într-o extincție în masă în curând, dacă nu putem schimba lucrurile.